<div align="justify"><br><br>La <b>Hanu-Ancuței</b>, un fel de caravanserai moldovenesc, tradiția ospeției era în cinste. Construit pe principiul conversației spontane, romanul e în realitate o suită de amintiri în cercul unor parteneri ocazionali. Între zidurile de piatră, în preajma lăutarilor și aproape de cotloanele pivnițelor, drumeții beau vin din oale de lut, frig hartane de berbeci și viței, ori pârpâlesc clean și mreană din Moldova. Numele eroilor sunt semnificative, indicând și categoria socială: dumnealui Ioniță Comisul de la Drăgănești, Neculai Isac, căpitan de mazili de la Bălăbănești, călugărul Gherman de la Durău, ciobanul Constantin Moțoc de la Rarău, un Zaharia Fântânaru, Leonte Zodierul, un lipscan, un orb sărac, mătușa Salomia și alții. Sfătoșenia moale, în prelungirea cronicilor moldovenești, se armonizează cu locurile: sunt evocate suferințe vechi, întâmplări eroice, drame de iubire. Tăcuți în alte împrejurări, oamenii simt nevoia comunicării, înduioșându-se de propria lor biografie. Peste amărăciunile trecute s-a așezat o mâhnire lină. Negustorul Zaharia Fântânarul se dă greu la vorbă. „Pe urmă, gata. Atâta-i” se poticnește el, dar lița Salomia îl invită energic: „Stai, bădică Zaharia, că nu-i așa... căci eu am spus acestor oameni ce-ai văzut și ce știi dumneata, și te-am lăudat”.<br><br><b>Hanu-Ancuței</b> e o carte de atmosferă. Povestitorii caută mereu analogii în trecut, gândindu-se la domeniile lui Ipsilante, Calimah și Mihai Sturza. Întoarcerea în timp duce la reverberații lirice, mai toți referindu-se din când în când la „cealaltă Ancuță”, mama celei vii.<br><br><hr/><br><b>Țara de dincolo de negură</b> e una din cărțile cele mai plăcute ale d-lui Sadoveanu. Dacă mi s-ar cere să aleg cinci volume din cele patruzeci ale sale, negreșit că <b>Țara de dincolo de negură</b>, ar face parte din ele. [...]<br><br>În acest volum Mihail Sadoveanu a pus tot ceea ce are mai bun în bagajul său de fapte: natura, oameni ai naturii și trecut. Și toată perfecția artei sale, ajunsă la maturitate.<br><br>Nu numai pușcașii și pescarii sunt oameni ai naturii, ci toate personagiile sale, în ipostasul lor de vânători, chiar când sunt recrutate dintre intelectuali. Și tot așa nu numai oamenii vechi evocați în câteva bucăți, și nu numai oamenii primitivi de sub munte și din bălțile Dunării, sunt din trecut, ci toți vânătorii săi. Mai întâi prin patriarhismul îndeletnicirii lor și în al doilea rând prin ceea ce e ancestral în instinctul care-i duce prin munți și văi, și prin bălțile misterioase. Și, în sfârșit, trecutul este evocat chiar și de felul relațiilor dintre vânători, cu camaraderia lor simplă, cu poveștile și „minciunile” vânătorești – în adunările lor prin case mobilate ca pe vremea dacilor – cu „cuconu’ Nicu”, cu pădurari ieșiți din tainițele codrilor și cu acea egalitate între „cuconu’ Nicu” și pădurar, datorită meșteșugului vânătoresc, care, suprimând ierarhia socială, întoarce pe om la natură și primitivitate. <br><div align="right">• Fănuș Băileșteanu

ISBN: 973-7744-59-4

SADOVEANU, Mihail

821.135.1-32